Suplimentele cu acid folic şi vitamina B12 cresc riscul de cancer

Suplimentele cu acid folic şi vitamina B12 cresc riscul de cancer

  

Persoanele care iau suplimente cu acid folic (vitamina B9) sau vitamina B12 pot face cancer, este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători norvegieni şi publicat în revista Asociaţiei Medicilor Americani. 

Aceştia au descoperit că rata îmbolnăvirilor de cancer la plămâni este cu 25% mai mare în rândul celor care iau suplimente, raportat la populaţia generală, însă nici decesele cauzate de celelalte tipuri de cancer în rândul persoanelor care iau acid folic nu sunt mai puţine, spun aceiaşi specialişti.

Ei argumentează prin aceea că, administrate perioade îndelungate (mai mult de trei ani), astfel de suplimente hrănesc celulele canceroase care, în condiţii obişnuite, sunt prea mici pentru a fi detectate. 

În Norvegia studiul a durat trei ani, perioadă în care specialiştii au ţinut sub observaţie două eşantioane de pacienţi, în total 6.800 de persoane, dintre care jumătate aveau afecţiuni cardiace şi luau suplimente cu acid folic şi vitamina B12, în încercarea de a micşora nivelul aminoacizilor homocisteină, despre care se spune că determină infarcturile sau atacurile cerebrale.

Studiul nu a evidenţiat vreun beneficiu asupra inimii la persoanele care luau aceste suplimente, însă a demonstrat că o mare parte dintre ei, fie au fost diagnosticaţi cu cancer, fie au murit din această cauză. Cercetătorii au mai constatat că cea mai mare incidenţă a avut-o cancerul pulmonar.

Indicate pentru gravide

“Rezultatele cercetării noastre reprezintă un apel la necesitatea monitorizării efectelor pe care astfel de suplimente şi alimentele care conţin nutrienţi le au asupra sănătăţii populaţiei”, a declarat medicul Marta Ebbing, unul dintre coordonatorii studiului.
 
Acidul folic este utilizat mai ales de către femeile însărcinate, pentru a preveni eventuale malformaţii ale copilului, precum spina bifida.

Aceasta este o malformaţie congenitală care impiedică dezvoltarea completă a tubului neural sau a oaselor care îl acoperă. Afecţiunea apare, de obicei, în prima lună de sarcină, când cele două secţiuni ale coloanei vertebrale nu reuşesc să se unească.

  • Vitamina B12 se găseşte în produsele de origine animală – ficat, lapte, produse lactate, ouă şi fructe de mare
  • Acidul folic (vitamina B9) se găseşte atât în alimentele naturale, verdeţuri – salată, spanac, lobodă, dar şi în ficatul de pasăre.

 Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/suplimentele-cu-acid-folic-si-vitamina-b12-cresc-riscul-de-cancer-876432.html


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Un răspuns to “Suplimentele cu acid folic şi vitamina B12 cresc riscul de cancer”

RSS Feed for Pentru sănătatea noastră – prosanitas.wordpress.com Comments RSS Feed

se subintelege ca daca mananci slata , spanac si fructe de mare cresti riscul de a face cancer.. GRESIT, un articol prost si nedocumentat ; ideea studiului este in felul urmator: niveluri crescute de B9 si B12 au fost asociate mai des persoanelor cu cancer asta nu inseamna ca B9 si B12 produc cancer, cel mai probabil organismul bolnav nu este capabil sa mai proceseze corect aceste B-uri


Where's The Comment Form?

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: