TEFLONUL, prieten sau duşman ?

Posted on 20 Februarie 2011. Filed under: Sanatate, Teflonul |

Tigăile de teflon încinse aduc cancer

Tigăile nu trebuie încinse prea mult deoarece riscul de cancer creşte, iar cuptorul cu microunde nu ar trebui folosit la prepararea legumelor.

Tigăile din teflon pot fi cancerigene dacă temperatura la care găteşti depăşeşte 260 de grade C, avertizează specialiştii americani citaţi de publicaţia „Prevention“. Periculoase sunt şi bidoanele din plastic cu apă, dar mai ales cele cu alcool, pentru că pot afecta sistemul endocrin.

Cuptorul cu microunde, considerat de mare ajutor în bucătăriile multor români, nu ar trebui folosit pentru prepararea legumelor sau a cărnii, pentru că se pierd vitaminele şi nutrienţii din ele. Fără fum din tigaie

Tigăile antiadezive (cum sunt cele din teflon) cauzează cancer dacă nu sunt folosite cum trebuie. Învelişul tigăii conţine o substanţă denumită acid perfluorooctanoic (PFOA), iar dacă găteşti la o temperatură de peste 260 de grade C, există riscul ca acesta să se rupă şi să cauzeze răspândirea PFOA şi a altor substanţe periculoase, susţin specialiştii citaţi de publicaţia „Prevention“.

Studiile făcute pe animale au arătat că un nivel ridicat de PFOA a fost asociat cu riscul de cancer, cu o greutate scăzută la naştere şi alte probleme de sănătate. Studiile pe oameni nu sunt foarte avansate, dar se ştie deja că cel puţin 90% dintre americani au în sânge cantităţi mici de PFOA, afirmă Kristina Thayer de la National Institute of Environmental Health Sciences, SUA.

Inoxul şi ceramica, mai bune decât aluminiul

Conservele şi vasele din aluminiu pot cauza Alzheimer. Unele studii au găsit niveluri mai mari de aluminiu în creierul bolnavilor de Alzheimer, susţine John Trojanowski, director la Institute on Aging and the Alzheimer’s Disease Core Center, SUA.

„Foloseşte mai bine vasele din inox, ceramică sau pe cele smaltuite, iar pentru copt foloseşte hartie pergament, care poate fi cumpărata de la supermarket“, te sfătuieşte Gheorghe Mencinicopschi.

Nu introduce vase din plastic în cuptorul cu micro-unde. Dacă se încinge, plasticul poate contamina alimentele cu substanţe cancerigene, afirmă Paul Blanc de la University of California. Foloseşte-le mai bine pe cele din sticlă sau ceramică.

Berea la PET, mai nocivă decât apa la bidon

Unele bidoane din plastic contaminează apa cu substanţe chimice. Bidoanele ar putea fi fabricate cu o chimicală denumită bisfenol A (BPA), care poate afecta sistemul endocrin”, avertizează Frederick vom Saal, cercetător la University of Missouri-Columbia, SUA.

Cele mai periculoase sunt bidoanele din plastic dur, precum cele pentru călătorii si pentru biciclişti.

Şoarecii expuşi la aceste chimicale au avut un risc mai mare de a face cancer la sân şi afecţiuni neurologice, a arătat o serie de 700 de studii.

„Lichidele nu se pun în sticle din plastic. Mult mai bune sunt cele din sticlă, mai ales că încep să se găsească tot mai mult sticle uşoare. Băuturile alcoolice la PET extrag şi mai mult substanţele nocive din bidoanele din plastic. De aceea, nu consumati bere şi vin ambalate în PET-uri“, ne mai sfătuieşte profesorul Gheorghe Mencinicopschi.

AVERTISMENT

Microundele distrug vitaminele

Foloseşte cât mai puţin cuptorul cu microunde. Unii specialişti sunt de părere că microundele distrug nutrienţii din alimente.

„Ca orice mod de preparare termică, microundele pot distruge vitaminele din alimente“, afirmă Eduard Adamescu, medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, la Cabinetul de diabet zaharat şi obezitate Calea Moşilor din Bucureşti.

Legume precum broccoli pot pierde 97% din antioxidanţi, compuşi care luptă împotriva cancerului, dacă sunt preparate la microunde, faţă de 66%, dacă sunt făcute la aburi, arată un studiu realizat de cercetătorii de la University of Murcia at Espinardo, Spania, publicat în „The Journal of the Science of Food and Agriculture“.

„Microundele încălzesc toată masa produsului pentru că agită moleculele de apă, dar temperatura din cuptor rămâne egală cu cea din cameră. Prin urmare, dacă punem carne la microunde, crusta nu se mai formează, nu capătă nicio aromă şi produsul îşi pierde toată apa“, completează specialistul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/tigaile-de-teflon-incinse-aduc-cancer-804137.html


Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: