Cartofii prăjiţi, un pericol pentru sănătate!

Posted on 20 Februarie 2011. Filed under: Aspartamul, Cartofii prajiti, Sanatate |

Ţi-e poftă de cartofi prăjiţi?

Gustosi, usor de preparat, satiosi, se gasesc pe toate drumurile, in toate fast-food-urile si in toate meniurile. Un studiu realizat in Statele Unite a aratat ca 25% din totalul legumelor consumate de americani este reprezentat de cartofii prajiti, facand din acestia cel mai consumat aliment vegetal. In Europa si, implicit, in tara noastra, situatia nu este diferita – cartofii sunt la putere. De ce nu ar trebui sa faca parte cartofii prajiti dintr-o dieta sanatoasa, afli in cele ce urmeaza.

Cartoful poate fi considerat, fara rezerve, un aliment de baza, in ciuda ideii gresite conform careia ar fi sarac nutritiv.

Un cartof copt de marime medie are 145 calorii, 3 g proteine de cea mai buna calitate (cu toti aminoacizii esentiali), 33 g glucide (amidon), 0,15 g grasime, 20 mg vitamina C (cca 1/3 din necesarul zilnic al unui adult), vitamine din grupul B, 14,2 mg acid folic (important in special pentru femeile insarcinate), 2,34 g fibre si 0,545 mg fier (cca 5% din necesarul zilnic).

Dar, principalul mod de preparare al cartofilor nu este coacerea si nici fierberea, ci prajirea.

De ce cartofii prajiti nu sunt recomandati in cadrul unei diete sanatoase?

Iata raspunsurile:

– Procesul de prajire determina o crestere dramatica a continutului de grasime – 17 g grasime/portie (31% din necesarul zilnic la adult) si un plus de calorii – 235. Tipul de grasime continut (lipide saturate) transforma cartoful intr-o „bomba cu ceas”, predispunand la aparitia bolilor cardiovasculare, a diabetului de tip II si cancerului (exista studii care atesta dublarea riscului de cancer la san la femeile care in copilarie au consumat periodic cartofi prajiti).

– Cartofii prajiti sunt de regula preparati din cartofi albi care, in urma metabolizarii, se transforma mai rapid in glucoza.                

Cand consumam alimente bogate in carbohidrati rapid absorbabili, ne obligam organismul sa ii foloseasca imediat, fie ca sursa de energie, fie sa ii stocheze sub forma de grasime. Consecintele sunt aparitia obezitatii si cresterea riscului de boli cardiovasculare si diabet.

Cartofii prajiti in uleiuri sunt extrem de daunatori, deoarece contin amidon, iar grasimile incinse in preajma amidonului genereaza o substanta puternic neurotoxica si cancerigena, numita  acrilamida.

Doza zilnica admisa de acrilamida este de 1 mg, iar la prajeli se genereaza in jur de 20 mg. De asemenea, daca folosim grasimi nerezistente la prajit, precum uleiul de floarea-soarelui, se genereaza suplimentar alti compusi toxici (acizi grasi trans polinesaturati), iar nocivitatea devine si mai mare deoarece acestia se descompun rapid si se oxideaza).

– Cartofii prajiti sunt alimente hipercalorigene. Problema este ca majoritatea acestor calorii o reprezinta asa-numitele „calorii goale”, adica cele care elibereaza energie, dar nu mai contin mineralele si vitaminele esentiale pentru mentinerea sanatatii.

Sfatul nostru este sa nu va limitati doar la nivelul superficial si nesanatos, de tip fast-food, al cartofilor prajiti, ci incercati sa redescoperiti gustul cartofilor fierti sau copti la cuptor.

Nu trebuie uitat ca, la baza, cartoful este o leguma sanatoasa, asa cum am aratat si mai sus, doar modul in care noi alegem sa o consumam o poate transforma intr-un aliment de calitate inferioara, ba chiar nociv.

Cacteristici nutritionale Cantitate/portie (170 g – portie mare de cartofi prajiti)
578 kcal/portie
g %
Grasimi 31,1 48
Saturate 6,5 33
Polinesaturate 5,3  
Mononesaturate 18  
Colesterol 0 0
Carbohidrati 67,3 22
Fibre alimentare 5,9 24
Zaharuri 0  
Proteine 7,3 15
Minerale    
Sodiu 0,335 14
Potasiu 1,164 33
Vitamine    
Vitamina C   33

Autor: Dr. Venera Vartosu
Sursa: Revista Slab sau gras


 PROFESORUL DE NUTRIŢIE:  

„Înlocuiţi cartofii prăjiţi cu cei fierţi sau copţi!“

Vă răspunde Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Gabriela, 32 de ani, Bucureşti: De câte ori într-o lună pot să mănânc cartofi prăjiţi, astfel încât să nu mă îmbolnăvesc?

Sfatul meu este să nu mâncaţi deloc cartofi prăjiţi şi să-i înlocuiţi cu cei fierţi ori copţi.

O sută de grame de cartofi prăjiţi înseamnă cam 354 de calorii, în timp ce o porţie de 100 de grame de cartofi piure au cam 90-100 de calorii. Aşadar, trebuie să reţineţi că este vorba despre un produs hipercaloric, care îngraşă şi conţine multe grăsimi periculoase, numite „trans“. Indiferent că îi pregătiţi acasă ori că îi cumpăraţi de la fast-food, rămân la fel de nesănătoşi.

Gândiţi-vă că este posibil să fi fost depozitaţi în condiţii şi temperaturi proaste şi, indiferent de uleiul folosit pentru prăjirea lor, tot cancerigeni vor rămâne, fiindcă uleiurile se vor descompune.  

Nu este deloc o glumă că vă predispun la afecţiuni oncologice. Unele studii au arătat că angajaţii de la fast-fooduri, care au petrecut mult timp inhalând vaporii din jurul friteuzei, s-au îmbolnăvit de cancer.

Chiar dacă îi consumaţi rar, cartofii prăjiţi vă cresc riscul de a dezvolta obezitate, boli digestive (gastrită, ulcer), boli cardiace şi chiar afecţiuni neurologice. În urma procesului de prăjire apar compuşi precum acroleina şi acrilamida. Aceştia aduc modificări la nivelul moleculelor şi sunt neurotoxici, acţionând asupra celulelor din sistemul nervos. Dacă nu vă puteţi abţine de la un astfel de produs, îi puteţi fierbe înainte, astfel încât să mai scurtaţi din timpul de prăjire.

Cartofii nu sunt recomandaţi nici sub formă de chipsuri ori snacksuri.

În acest caz, conţin grăsimi artificiale, de tipul margarinelor, ceea ce îi face de două ori mai nesănătoşi.

Sursa: http://www.sfatulmedicului.ro/Alimentatia-sanatoasa/ti-e-pofta-de-cartofi-prajitii-te-facem-noi-sa-ti-treaca_1539
 

Make a Comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Liked it here?
Why not try sites on the blogroll...

%d blogeri au apreciat asta: